Urmeniş

Comuna Urmeniș,este situată în partea de sud est a Județului Bistrița Năsăud, în partea de nord a colinelor Mădăraşului, pe dreapta cursului superior al râului Lechinţa, fiind una dintre așezările vechi ale județului,unele din satele componente ale comunei fiind atestate înca din anii 1295. Accesul în comună se face pe drumul national DN 16. Gara se găseşte la o distanţă de 15 km (transport de persoane şi marfă).


Principalele resurse ale comunei Urmeniş sunt legate de pământul fertil, prielnic desfăşurării activităţilor agricole şi zootehnice. Vegetaţia este în mare parte reprezentată de pădurile de fag şi stejar, dar într-o cantitate redusă, restul fiind păşuni, în timp ce fauna este caracteristica zonelor de câmpie, fiind reprezetată de vulpi , iepuri de câmp şi fazani.


Comuna Urmeniş are ca vecini
- în Nord cu Comuna Miceștii de Câmpie
- în Vest cu Comuna Silivașu de Campie
- în Sud cu Județul Mureș
- în Est cu Comuna Milaș.


Comuna Urmeniş are în componenţă zece sate: Urmeniş, satul de reşedinţă, Câmp, Coşeriu, Delureni, Fânaţe, Podenii, Scoabe, Şopteriu, Valea şi Valea Mare.


Urmeniş este satul de reşedinţă a comunei, localitate ce apare în documentele vremii ,într-o hotărnicie de hotar din 1329, când are loc un schimb de moșii între regele Carol Robert și magistrul Ștefan Pugan. .Anterior satul aparținuse voievodului Transilvaniei care l-a schimbat cu comitetele Myke. În registrele de dijme papale din anii 1332-1335 este înregistrat Paul Sacerdos de Ormenius, Ermenius.


În secolele urmatoare satul aparținând Comitatului Cluj,ajunge în stăpânirea familie Banffy, care construiește aici în anii 1664-1669 un castel impozant. Fiind un sat de iobagi români, în anul 1673,unicul nobil român Andrei Calbaza ctitorește o biserică ortodoxă.


Localitatea Șopteriu este situată în Câmpia Transilvaniei, într-un teritoriu ce abundă în denivelări, la o altitudine de peste 400 de metri. Cel mai vechi document în care se pomenește despre această localitate și se folosește denumirea „Septer", datează din 12 mai 1321, scris în limba latină și semnat de Carol Robert, regele Ungariei, la Timişoara. Din acest document și din cele următoare din 11 septembrie 1321, 10 aprilie 1329 și 5 septembrie 1412, aflăm că această localitate a aparținut voievodului Transilvaniei, Ladislau, apoi regelui Ungariei, pe urmă devine domeniu feudal al diferiților nobili maghiari, care îi transformă pe români în iobagi și jeleri.


O biserică catolică cu hramul Sf. Mihail este documentată pe la 1340. O delimitare de avere din 1370 arată că o parte din moșia satului se găsea în stăpânirea nobililor de Uylak.


Localitatea Delureni (Ujlak sau Mezonjlak) pare atestată documentar la 1329 cu ocazia unei hotărnicii unde este marcat hotarul spre Delureni. În registrele dijmelor papale din 1332-1335 sunt înregistrați preoți catolici de Uylak.

 

Întâlnirea cu Fii satului


Întâlnirea cu Fii satului este un festival naţional de folclor, la care participă ansambluri folclorice, formaţii de dansuri populare, toate cu scopul de a păstra tradiţia şi obiceiurile moştenite din stramoşi.
Obiective turistice

 

Biserica reformată din secolul al XV-lea din satul Delureni este declarată monument istoric şi a fost ridicată în jurul anilor 1500.

 

Sit arheologic Vatra satului este localizat la intrarea în satul Scoabe, dinspre Urmeniş , şi reprezintă ruinele unei aşezări cu locuire suprapusă datând din epoca fierului .

 

Înapoi